Decizia ÎCCJ nr. 213/2025 (HP)Punctul V

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 16.06.2025 · dosar 2.789/1/2024
Punctul V
V. Punctul de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 32. La data de 29 octombrie 2024, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a depus punct de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a arătat că solicitarea recurentuluireclamant nu este oportună deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 a fost un act normativ cu aplicare limitată, pentru reglementarea salarizării personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017. ... 33. Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 78/2017 a fost emis în aplicarea dispozițiilor alin. (3^2) al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, introdus prin Legea nr. 115/2017, astfel că și acest ordin a avut aplicabilitate limitată în timp, pentru anul 2017, iar începând cu data de 1 ianuarie 2018 nu mai este aplicabil. Prin urmare, majorarea salarială pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne, planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, s-a acordat numai în perioada în care a fost reglementată prin acest act normativ. ... 34. A mai arătat că, începând cu 1 iulie 2017, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar prin aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-au menținut în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017 până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Însă, luând în considerare toate acestea, nu se poate aprecia că dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 prelungesc acordarea dreptului temporar și după 31 decembrie 2017, în lipsa unei dispoziții legale exprese. ... 35. Prin urmare, ținând cont de cele precizate mai sus, majorarea salarială de 40% acordată doar polițiștilor, începând cu luna iunie 2017, pentru asigurarea continuității îndeplinirii atribuțiilor specifice, în afara programului de lucru, de la domiciliu, a fost aplicabilă doar până la 31 decembrie 2017, potrivit măsurilor fiscal-bugetare adoptate în cursul anului 2017, situație în care, începând cu luna ianuarie 2018, aplicarea corelativă a măsurilor adoptate atât în domeniul salarizării, cât și domeniului fiscal nu va avea aceleași efecte pentru polițiștii beneficiari precum cele precizate. ... 36. Așadar, arată că dispozițiile legale sunt clare și nu lasă loc de interpretări atât timp cât legiuitorul nu a mai emis acte normative care să prevadă acordarea sporului de 40% și cu data de 1 ianuarie 2018. ... 37. Pe cale de consecință, a apreciat că acest spor nu a mai putut fi acordat cu 1 ianuarie 2018, având în vedere că baza legală prin care a fost reglementat a avut aplicabilitate limitată în timp, acesta fiind acordat doar în perioada iunie 2017-decembrie 2017, strict pentru asigurarea continuității îndeplinirii atribuțiilor specifice de la domiciliu. ... ...
Sursa oficială ↗