Decizia CCR nr. 670/2018Punctul 6
Punctul 6
6. Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că este atributul legiuitorului să stabilească atât căile de atac, cât și condițiile exercitării acestora, lipsa posibilității de exercitare a unei căi de atac împotriva unor astfel de ordonanțe fiind justificată prin nevoia de a se elimina posibilitățile de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale și de a se evita tergiversarea inutilă a soluționării fondului cauzei. Arată că instanța de control constituțional s-a pronunțat în sensul celor menționate anterior prin numeroase decizii în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968. Face referire la Decizia nr. 651 din 1 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Invocă, totodată, considerente ale Deciziei nr. 500 din 30 iunie 2016, paragraful 24, potrivit cărora „procedura asupra cercetării și judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicțional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar“. ...
Sursa oficială ↗