Decizia CCR nr. 667/2018Punctul 23

23. Avocatul Poporului precizează, în toate cele trei dosare aflate pe rol, că dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, față de art. 1 alin. (5) , art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituție, constată că aceasta nu poate fi reținută. Reține că, în doctrină și în jurisprudență, s-a subliniat că revizuirea presupune reluarea procesului penal din faza de urmărire penală, restabilirea adevărului putând duce la o altă soluționare a cauzei decât cea dispusă anterior, fiind necesar ca și în această situație fazele procesului penal să fie respectate. În considerentele Deciziei nr. XVII/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal. În aceste condiții, este firesc ca, în etapa admiterii în principiu, instanța să examineze dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, fiind necesară astfel analiza unor aspecte care privesc oportunitatea cererii de revizuire. Prin urmare, în etapa admiterii în principiu, rolul instanței de judecată nu este unul pur formal, cu atât mai mult cu cât aceasta are îndatorirea, potrivit textului legal criticat, să examineze și să stabilească dacă este permisă revizuirea. Apreciază că textul legal criticat nu conține norme care prin natura lor să aducă atingere principiului obligativității respectării legilor ori să îngrădească accesul liber la justiție. Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Aceste dispoziții constituționale conferă legiuitorului competența exclusivă de a stabili procedura de judecată și îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, așa cum este și cazul reglementării acestei etape de admitere în principiu, realizată prin dispozițiile art. 459 din Codul de procedură penală. ...