Decizia ÎCCJ nr. 233/2025 (HP)Punctul VI
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al părților
20. Reclamanta a arătat că trebuie să ocupe o funcție publică de stat și să fie salarizată în consecință, deoarece structurile și forțele, alături de structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, sunt încadrate în Armata României, ministerul acționând la nivel național prin acestea, fiind un organ de specialitate al administrației publice centrale (emite statele de organizare ale tuturor structurilor, indiferent de locul unde acestea sunt dislocate) care conduce și desfășoară, potrivit legii, activitățile în domeniul apărării țării în condițiile art. 2 din Legea nr. 346/2006. ...
21. Activitatea Ministerului Apărării Naționale nu este încadrată în definiția dată de art. 5 lit. d) din Codul administrativ și de art. 5 lit. x) din același cod, întrucât Ministerul Apărării Naționale nu este descentralizat (nu s-a realizat transferul de competențe administrative și financiare de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale), respectiv de art. 5 lit. ll) din Codul administrativ, întrucât acesta nu are servicii publice deconcentrate (structurile de specialitate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate din unitățile administrativ-teritoriale ale administrației publice centrale care răspund de satisfacerea unor nevoi de interes public/general în concordanță cu obiectivele politicilor și strategiilor sectoriale ale Guvernului). ...
22. Prin urmare, în cazul său sunt aplicabile, în materia salarizării, prevederile din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. I lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la salariile pentru administrația publică centrală și nu cele din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. II lit. b) din aceeași lege privind salariile personalului din unitățile teritoriale. ...
23. Pârâtul susține că funcția publică pe care reclamanta trebuie să fie încadrată este cea teritorială, conform prevederilor din Legea nr. 346/2006, salarizarea urmând a fi stabilită prin raportare la aceasta. Astfel, potrivit art. 1 din lege, Ministerul Apărării Naționale este organul de specialitate al administrației publice centrale, fiind format din structuri centrale, structuri și forțe subordonate acestora. Art. 7 alin. (1) din aceeași lege prevede care sunt structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, iar printre acestea nu se regăsește eșalonul unității militare în care este încadrată reclamanta. Comandamentul Logistic Întrunit figurează la art. 29 și art. 31 alin. (1) din capitolul V al Legii nr. 346/2006. ... ...
Sursa oficială ↗