Decizia CCR nr. 619/2018Punctul 49
Punctul 49
49. Cât privește susținerea referitoare la redactarea defectuoasă a art. I pct. 3 din lege, care definește „orașul/municipiul“ prin utilizarea unor termeni impreciși, precum „densitate mare“ și „număr mai mare de locuitori“, Curtea precizează că, potrivit art. 3 alin. (3) din Constituție, „Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe“, iar „în condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii“. Prin urmare, stabilirea condițiilor în care orașele sunt declarate municipii se realizează prin norme infraconstituționale, de rangul legii. Astfel cum a reținut Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 445 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 31 august 2018). Aplicând aceste considerente de principiu, în cauza de față, Curtea constată că normele enunțate sunt redactate cu o suficientă precizie, de natură să permită destinatarilor (autorități publice) punerea lor în aplicare. De altfel, normele legale criticate urmează a fi interpretate în raport cu prevederile Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 24 iulie 2001. În aceste condiții, Curtea reține că prevederile legale criticate oferă reperele necesare pentru a putea fi aplicate și, prin urmare, constată că dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta privitoare la calitatea legilor, nu au fost încălcate. ...
Sursa oficială ↗