Decizia CCR nr. 619/2018Punctul 38
Punctul 38
38. Sub acest aspect, Curtea reține că Senatul, în calitate de Cameră decizională, a introdus în cuprinsul legii art. 10, care instituie o condiție negativă în privința modificării limitelor teritoriale ale județelor, orașelor, comunelor și satelor, și că această condiție se circumscrie concepției de actualizare a componenței unităților administrativ-teritoriale, fără ca aceasta să reprezinte un element de natură să determine o abatere de la concepția originară a legii. Referitor la interdicția de modificare a limitelor teritoriale ale județelor, orașelor, comunelor și satelor, Curtea observă, totodată, că aceasta este expresia unei dispoziții similare cuprinse în art. 16 din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, ratificată de România prin Legea nr. 33/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 mai 1995, potrivit căruia: „Părțile se vor abține să ia măsuri care, modificând proporțiile populației din arii locuite de persoane aparținând minorităților naționale, sunt îndreptate împotriva drepturilor și libertăților decurgând din principiile înscrise în prezenta convenție-cadru“. Prin urmare, Curtea constată că modificările și completările aduse de Camera decizională se integrează scopului legii, de actualizare a componenței unităților administrativ-teritoriale și de corelare a noii reglementări cu legislația în vigoare. ...
Sursa oficială ↗