Decizia CCR nr. 540/2018Punctul 17

17. Autorul excepției susține că ipoteza normativă cuprinsă în art. 449 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în care instanța admite cererea de executare provizorie pe considerentul că această măsură este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului, ar fi de natură să modifice caracterul echitabil al procesului, deoarece ar crea o situație favorabilă uneia dintre părți înainte ca procesul să parcurgă toate fazele prevăzute de lege. Curtea apreciază că o astfel de critică nu poate fi reținută, deoarece nu există elemente care să poată conduce la concluzia existenței unei inegalități de tratament juridic între părțile din proces. Temeinicia vădită a dreptului, la care se referă textul de lege criticat, constituie o apreciere a judecătorului care pronunță hotărârea în primă instanță, rezultată din analiza proprie a materialului probator și interpretarea și aplicarea la speță a legislației incidente, în viziunea judecătorului primei instanțe. Dar această temeinicie vădită poate fi reevaluată în căile de atac, odată cu soluția în sine pronunțată de prima instanță, care este susceptibilă de a fi schimbată, în tot sau în parte, în urma exercitării controlului judiciar de către o instanță superioară. În virtutea independenței și imparțialității ce caracterizează actul de justiție, instanța de apel va soluționa această cale de atac devolutivă, prin analizarea probelor administrate și interpretarea normelor aplicabile cauzei, în vederea stabilirii în mod judicios a caracterului temeinic al pretențiilor părților, fără ca asupra judecătorilor chemați să pronunțe soluția în calea de atac să se exercite vreo constrângere de orice natură, care să influențeze judecata și „să golească de conținut exercitarea căilor de atac“, așa cum susține autorul prezentei excepții de neconstituționalitate. Afirmația acestuia în sensul că „se creează o prezumție psihologică ce conduce la consecințe imprevizibile și arbitrariu“, în cazul reformării ulterioare a hotărârilor judecătorești, nu poate reprezenta o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci o apreciere de ordin subiectiv, contrazisă chiar de calitatea intrinsecă a judecătorilor care, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, sunt independenți și imparțiali, supunându-se numai Constituției și legii. ...