Decizia CCR nr. 130/2018Punctul 10

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în ceea ce privește prevederile art. 426 lit. c) -h) din Codul de procedură penală, și neîntemeiată, în privința dispozițiilor art. 250 alin. (4) și alin. (5^1) și art. 431 din Codul de procedură penală. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c) -h) din Codul de procedură penală se arată că autoarea critică, de fapt, omisiuni legislative, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale, motiv pentru care, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) și alin. (5^1)din Codul de procedură penală se susține că dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală operează o prorogare de competență în favoarea judecătorului de cameră preliminară, în scopul asigurării celerității soluționării cauzelor. Se arată că aceleași dispoziții legale au în vedere faptul că judecătorul de cameră preliminară poate dispune, el însuși, măsuri asigurătorii, în această etapă a procesului penal, conform art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cu privire la critica referitoare la caracterul definitiv al încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, în ipoteza analizată, se arată că aceasta este lipsită de temei, regimul juridic prevăzut pentru încheierea anterior menționată fiind cel reglementat și pentru situația pronunțării aceleiași încheieri de către judecătorul de drepturi și libertăți. Se susține, totodată, că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, legiuitorul este liber să reglementeze căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești. Mai mult, se arată că persoana interesată poate contesta, în fața unei instanțe judecătorești, măsura asigurătorie dispusă de procuror, aspect ce asigură dreptul la un recurs efectiv al acesteia. Se susține, totodată, că prevederile art. 250 alin. (4) și alin. (5^1)din Codul de procedură penală nu au un caracter discriminatoriu, întrucât se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipotezele pe care le reglementează. Cu privire la dispozițiile art. 431 din Codul de procedură penală se arată că, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, reglementarea procedurii de soluționare a contestației în anulare, în etapa admisibilității în principiu, respectiv reglementarea căii de atac împotriva încheierii de respingere a contestației în anulare, ca inadmisibilă, este de competența legiuitorului. Cu privire la aceleași dispoziții legale se susține că acestea nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât toți justițiabilii care au interesul de a promova calea de atac a contestației în anulare sunt supuși acelorași condiții, în etapa verificării admisibilității acesteia. Se arată, de asemenea, că textul criticat nu încalcă dreptul la apărare, câtă vreme acesta prevede citarea părților, care, în acest fel, pot participa la judecată, pot formula apărări și pot pune concluzii cu privire la admisibilitatea în principiu a căii de atac promovate. ...