Decizia CCR nr. 500/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) și ale art. 155 alin. (4) din Codul penal încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, deoarece prescripția este, în fapt, „o construcție juridică destinată să scape anumiți infractori de răspunderea penală“. Mai arată că sunt confirmate astfel „actele întocmite fraudulos de către infractori, care, din motive de defectuoasă organizare a justiției sau de desfășurare defectuoasă a activității organelor de cercetare penală nu vor mai fi trași la răspundere penală, pentru că s-a împlinit termenul de prescripție“. Consideră că un termen de prescripție de 5 ani paralizează toate demersurile posibile, întrucât, deși organele de cercetare penală au fost sesizate în timp util, acestea, „după binecunoscutul model autohton, au tergiversat dosarul până când răspunderea penală pentru fapta comisă s-a prescris“. Aceasta înseamnă că „se poate dobândi dreptul de proprietate nu numai prin act autentic translativ de proprietate sau în temeiul unei hotărâri judecătorești, prin uzucapiune, dar și prin acte ilicite și fraudă“. De asemenea, autorii excepției susțin că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor din Constituție și din Convenție mai sus menționate, întrucât, în cazul în care intervine prescripția răspunderii penale, persoana vătămată nu are dreptul de a cere continuarea procesului penal. ...