Decizia CCR nr. 499/2018Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate - care reglementează varianta agravată a uciderii din culpă săvârșite ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități - încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, legalitatea pedepsei, precum și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Astfel, arată că normele criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, deoarece, din modul de definire a acestei variante agravate a infracțiunii de ucidere din culpă, nu poate fi determinată cu exactitate conduita care constituie elementul material al respectivei modalități normative a infracțiunii în discuție. Incriminarea criticată are un caracter general, astfel că acțiunile și inacțiunile - raportate la activitățile pe care le desfășoară un practicant al unei profesii sau meserii - pot fi menționate în cuprinsul altor acte normative decât legea penală sau în fișa postului ori pot fi situații de fapt, nereglementate în scris. Așadar, dispozițiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 și ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal au un caracter ambiguu, existând posibilitatea ca activitatea avută în vedere să fie reglementată de către o altă autoritate decât cea legislativă. Faptul că legiuitorul nu a reglementat, în mod expres, prin dispozițiile de lege criticate, măsurile de prevedere concrete - a căror încălcare de către persoana care exercită o profesie sau o meserie are drept consecință aplicarea unei pedepse penale - creează premisele unor interpretări subiective și ale unor abuzuri. Consideră că în modul de interpretare de către procurori a sintagmei „nerespectarea măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii“ există o modalitate ideală, perfectă de îndeplinire a unui act, cunoscută doar de către procurorul de caz - care ar putea să nu fie împărtășită de judecătorul cauzei - și care nu este cunoscută de persoana care trebuie să respecte acele măsuri de prevedere. Ca atare, aceasta din urmă nu cunoaște conduita ideală căreia ar trebui să i se conformeze, dar, cu toate acestea, este trasă la răspundere penală pentru o faptă pedepsită extrem de grav. Apreciază că lipsa de corelare între prevederi reglementate în legi speciale este de natură să genereze confuzii, incertitudine și dificultăți în ceea ce privește interpretarea și aplicarea acestora. Susține că viciile de redactare a normei criticate determină încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece reținerea existenței infracțiunii este făcută de instanță în mod arbitrar, în funcție de aprecieri subiective. Totodată, textele de lege criticate determină și încălcarea principiului nediscriminării, deoarece același act poate fi interpretat de un procuror ca fiind corespunzător, iar de un altul ca defectuos. De asemenea, arată că, potrivit reglementării actuale, având în vedere că nu există criterii obiective de diferențiere, nerespectarea măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii poate constitui și abatere disciplinară, precum și faptă ilicită, care atrage răspunderea civilă delictuală. Prin urmare, este posibil ca o persoană care încalcă reguli de conduită stabilite prin lege să nu răspundă penal, iar o persoană care nu respectă anumite măsuri de prevedere - indiferent dacă sunt prevăzute și unde sunt prevăzute - să răspundă penal. Invocă în acest sens și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016. ...