Decizia ÎCCJ nr. 115/2024 (HP)Punctul III

III. Opinia completului care a dispus sesizarea și punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de reprezentantul Ministerului Public și de inculpați III.1. Opinia completului cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție 15. Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală. ... ... III.2. Opinia completului cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 16. În ceea ce privește prima întrebare, instanța de trimitere a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 și că a permite celui care interpretează și aplică legea penală, în absența unei norme exprese (în situația de față, în absența legiuitorului), să stabilească el însuși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, principiul legalității incriminării și a pedepselor prevăzut de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracțiuni, instituie și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. În atare situație juridică, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește exigențele de claritate și previzibilitate ale legii, lăsarea neaplicată a deciziilor Curții Constituționale prin care s-a statuat lipsa de previzibilitate și claritate a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, cu consecința lipsirii de efecte a legislației naționale neconforme standardelor Curții Europene a Drepturilor Omului, ar conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum sunt protejate de art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului. ... 17. În ceea ce privește a doua întrebare, pornind de la același principiu, al legalității incriminării și a pedepsei, care garantează și că, pentru cazuri similare, prin aplicarea legii penale nu se vor face discriminări sau inegalități de tratament juridic, instanța de trimitere consideră că prin valorificarea unor cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale doar în materia corupției sau în cauze privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene se creează premisele aplicării diferite a tratamentului juridic al concursului de legi penale în timp, în funcție de natura infracțiunii. Or, natura infracțiunii, care interesează din perspectiva ierarhiei valorilor sociale lezate și a gravității atingerii aduse acestora, este valorificată prin normele dreptului penal substanțial special, instituțiile de drept penal general fiind comune tuturor infracțiunilor, iar excepțiile de la această regulă, stabilite de legiuitor. Prin urmare, s-a arătat că a da o rezolvare diferită unui concurs de legi penale în timp, în considerarea naturii infracțiunii, dar în absența unei dispoziții legale care să concretizeze politica penală a statului, înseamnă a aplica jurisprudențial un tratament juridic diferit unor destinatari ai legii, aflați în situații identice. Instanța de trimitere a concluzionat că prin obligația impusă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene de a lăsa neaplicate deciziile Curții Constituționale se introduce în legislația națională un element de diferențiere, determinat de natura infracțiunii - infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori infracțiuni de corupție, în situații identice din punctul de vedere al dispozițiilor generale de tragere la răspundere penală, cu consecința aplicării unui tratament juridic diferit, cu încălcarea art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului. ... 18. În ceea ce privește a treia întrebare s-a arătat că, în condițiile în care principiul legalității incriminării și pedepsei reclamă în primul rând necesitatea unei descrieri clare și precise a faptelor ce constituie infracțiuni, dar și a descrierii condițiilor în care se întrerupe prescripția răspunderii penale prin dispoziții legale ce se opun cu forță obligatorie oricărei persoane, în lipsa în lege a unor criterii prestabilite care să definească noțiunile de „risc sistemic de impunitate“ și „număr semnificativ de cauze“ pe care hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene le reține ca situație premisă a lăsării neaplicate a deciziilor Curții Constituționale, persoanei acuzate de săvârșirea unei fapte penale nu i se permite în concret să cunoască întinderea răspunderii sale penale, respectiv în ce condiții se întrerupe cursul prescripției acesteia. S-a arătat că respectivele noțiuni la care face referire jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene relevantă sunt exterioare și ulterioare conduitei destinatarului normei și în concret nu i se pot imputa persoanei acuzate pasivitatea statului și vulnerabilitatea unui sistem și nici nu i se poate oferi o interpretare a acestor noțiuni în defavoare. ... 19. În ceea ce privește a patra întrebare, instanța de trimitere a arătat că obiectul judecății, astfel cum acesta este definit la art. 371 din Codul de procedură penală, nu include evaluarea unui risc sistemic de impunitate, evaluare care presupune accesul la date și informații ce nu se regăsesc la dosarul cauzei. Noțiunea de „risc sistemic de impunitate“ poate presupune analiza potențialului pericol pe care o anume conduită a unui sistem juridic o poate prezenta pentru însuși sistemul, fiind astfel o noțiune relativă, a cărei întindere poate varia în funcție de multipli factori, cum ar fi „numărul semnificativ de cauze“ sau evoluția pe o anumită perioadă de timp a unei practici judiciare. Astfel privită, evaluarea noțiunii de „risc sistemic de impunitate“, într-o cauză concretă, excedează limitelor și obiectului sesizării instanței de judecată, iar conduita instanțelor judecătorești, obligate să definească o atare noțiune, variabilă și vagă, este în neconcordanță cu legea fundamentală, deoarece încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1) , în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Constituție, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. ... 20. În ceea ce privește a cincea întrebare s-a arătat că a reține existența unei cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în considerarea „riscului sistemic de impunitate“, legitimând astfel întreruperea cursului prescripției prin acte care nu se comunică suspectului sau inculpatului, conduce la crearea unei stări de incertitudine perpetuă pentru destinatarul legii penale, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise. Or, în aceste condiții, dezideratul evitării unui „risc sistemic de impunitate“ prin lăsarea nesancționată a unor categorii de infracțiuni, dată fiind și formularea folosită, va conduce în esență la crearea unui rezultat cert, și nu doar a unui risc, acela constând în încălcarea sistemică a drepturilor fundamentale ale omului. ... ... III.3. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de către reprezentantul Ministerului Public și inculpați 21. Reprezentantul Ministerului Public a arătat, referitor la fondul chestiunilor de drept, că prin jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat supremația dreptului comunitar, respectiv prevalența acestui drept asupra dreptului statelor membre ale Uniunii Europene. A apreciat că în cauză se impune aplicarea cu prioritate a normelor dreptului unional, așa cum a stipulat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv prin ordonanțele din 9 ianuarie 2024, dar și practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 22. Apărătorii apelanților intimați inculpați au arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, referitoare la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la primele patru întrebări. ... 23. Referitor la chestiunile de drept puse în discuție s-a apreciat că lăsarea neaplicată a unor dispoziții din dreptul intern care se circumscriu standardului național de protecție referitor la previzibilitatea legii penale nu este compatibilă cu art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului. Un concurs de legi penale în timp nu este susceptibil de tratament juridic diferit, în funcție de natura infracțiunii, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 7 și 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 15 alin. (2) și art. 23 alin. (12) din Constituția României. S-a considerat că lipsa unor criterii pentru definirea sintagmelor risc sistemic de impunitate și numărul semnificativ de cauze conduce la încălcarea principiului legalității incriminării și a pedepsei, fiind necesară intervenția autorității legiuitoare pentru definirea noțiunilor, în condițiile în care acest demers nu se poate realiza pe cale jurisprudențială. În acest context, autoritatea judecătorească nu poate interveni pentru a defini conceptele anterior menționate, acesta fiind atributul legiuitorului. S-a apreciat că, în măsura în care noțiunea de risc sistemic de impunitate ar fi definită de către autoritatea legiuitoare, nu ar mai fi îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. ... ... ...