Decizia ÎCCJ nr. 25/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 27.01.2025 · dosar 2.769/338/2022
Punctul III
III. Opinia completului care a dispus sesizarea și punctele de vedere exprimate de procuror și de inculpatul T.B.L. III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție 15. Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Secția penală a Curții de Apel Brașov este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept, iar chestiunea de drept supusă dezbaterii este hotărâtoare asupra soluției pe fond a cauzei cu privire la latura penală. ... ... III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 16. Completul de judecată a constatat că prin chestiunea de drept invocată se solicită, în esență, lămurirea înțelesului sintagmei „sub influența substanțelor psihoactive“ din cuprinsul art. 336 alin. (2) din Codul penal, în sensul de a se stabili dacă prezența unor substanțe psihoactive în probele biologice, indiferent de concentrația acestora, instituie o prezumție absolută în sensul afectării capacității de a conduce vehicule pe drumurile publice ori dacă această prezumție este una relativă, care poate fi răsturnată prin mijloace de probă administrate în cauză. ... 17. Chestiunea de drept invocată reprezintă o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în special în cazul în care substanțele psihoactive nu au fost introduse recent în organismul persoanei care conduce un vehicul pe drumurile publice, având în vedere că prezența unor substanțe psihoactive în sânge, detectată ca urmare a analizelor de laborator, poate rezulta și dintr-un consum anterior ale cărui urme au o persistență în organism mai multe zile sau săptămâni, chiar dacă la data acțiunii infracționale efectele psihoactive specifice fazei de intoxicație acută au dispărut. Astfel, potrivit studiilor de specialitate, perioada de timp în care metaboliții substanțelor psihoactive pot persista în organism depinde de frecvența de utilizare, cantitatea de substanță psihoactivă introdusă în organism, dar și de particularitățile individuale ale conducătorului auto depistat. ... 18. Potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. ... 19. Spre deosebire de infracțiunea de la art. 336 alin. (1) din Codul penal, în cazul căreia îmbibația alcoolică trebuie să se situeze superior pragului de 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a constitui infracțiune, în cazul infracțiunii de la art. 336 alin. (2) din Codul penal, nu este necesară atingerea unui astfel de prag al intoxicației, fiind suficientă dovedirea influenței substanței psihoactive asupra conducătorului auto depistat la volan. ... 20. Prin urmare, infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții - pe de o parte, prezența în organismul făptuitorului a substanțelor psihoactive (pentru care, potrivit jurisprudenței invocate și de parchet în cererea de sesizare formulată - decizia Curții Constituționale nr. 138/2017 și deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în casație -, legiuitorul nu a instituit o limită a cantității de substanțe psihoactive ingerate sau vreun efect al acestora, fapta fiind tipică indiferent de modalitatea de consum, de cantitatea ingerată sau de efectele acesteia), iar pe de altă parte, existența influenței acestor substanțe psihoactive asupra stării conducătorului auto. ... 21. În opinia instanței de trimitere, prezumția legală instituită de legiuitor prin dispozițiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este una relativă întrucât intenția legiuitorului nu a fost să incrimineze pericolul dat de consum, ci de conducerea vehiculului într-o stare fiziologică schimbată. ... 22. În acest sens a menționat că obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este reprezentat de relațiile sociale referitoare la protecția siguranței circulației pe drumurile publice, relații sociale a căror existență normală este condiționată de interzicerea conducerii vehiculelor sub influența substanțelor psihoactive. În consecință, starea de pericol nu este dată de consumul anterior de substanțe psihoactive, indiferent cu cât timp înainte au fost consumate, ci de conducerea unui vehicul de către o persoană care prezintă modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și comportamentale. ... 23. Totodată, a precizat că aceeași concluzie s-a desprins din considerentele Deciziei nr. 365/RC/2020 din data de 16.10.2020, pronunțată în recurs în casație de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a arătat că fapta de a conduce autovehicule pe drumurile publice este incriminată numai atunci când conducătorul auto s-a aflat sub influența substanțelor psihoactive la momentul conducerii. Instanța supremă a constatat că în Codul penal nu este definit înțelesul sintagmei „aflată sub influența“, regăsită în norma de incriminare, ceea ce înseamnă că expresiei supuse analizei i s-a atribuit sensul regăsit în vorbirea curentă, în care substantivul „influență“ desemnează, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, acțiunea exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. ... 24. Așadar, substanța psihoactivă consumată trebuie să aibă aptitudinea de a influența capacitatea de a conduce a autorului faptei, iar această posibilă influență, indiferent de intensitatea ei, trebuie probată dincolo de orice îndoială, fără a lăsa loc dubiului. ... 25. În urma analizei jurisprudenței naționale, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a constatat că sunt două orientări, respectiv o orientare jurisprudențială potrivit căreia sintagma „sub influența substanțelor psihoactive“ din cuprinsul art. 336 alin. (2) din Codul penal este interpretată restrictiv, instanțele apreciind că simpla prezență a substanțelor psihoactive în organismul unui conducător auto este susceptibilă a afecta funcțiile sale cognitive și îl plasează sub influența substanței respective, imprimând, astfel, caracter penal conducerii unui vehicul pe drumurile publice în această stare (Decizia penală nr. 61/A/18.01.2024 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. 26.959/94/2022, Decizia penală nr. 1.759/A/2023 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 2.745/219/2022, Decizia penală nr. 1.783/A/2023 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3.136/336/2022) și o altă orientare jurisprudențială potrivit căreia infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții - pe de o parte, prezența în organismul făptuitorului a substanțelor psihoactive, iar pe de altă parte, existența influenței acestor substanțe psihoactive asupra stării conducătorului auto (Decizia penală nr. 859/Ap/14.11.2023 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 3.020/338/2022, Sentința penală nr. 116/20.02.2024 a Judecătoriei Sectorului 3 București, Decizia penală nr. 340/ap/9 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 3.254/305/2021, Decizia penală nr. 872/a/21 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul penal nr. 2.704/252/2019, Decizia penală nr. 178/A/7 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul penal nr. 678/325/2023, Decizia penală nr. 830/A/11.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul penal nr. 26.615/325/2022). ... ... ...
Sursa oficială ↗