Decizia CCR nr. 452/2018Punctul 31
Punctul 31
31. În cazul legii criticate, Curtea constată că, prin cererea de reexaminare, Președintele României a solicitat Parlamentului, printre altele, modificarea articolului unic pct. 3 - cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 - deoarece „întreaga putere executivă (atât Guvernul, cât și Președintele României) este eliminată din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM, ceea ce determină un dezechilibru între puterile statului în ceea ce privește atribuțiile legate de propunerea, numirea și controlul care vizează o autoritate administrativă autonomă precum ANCOM“. De asemenea, în cererea de reexaminare pe care Președintele a transmis-o Parlamentului, s-a precizat că „la art. I pct. 5 din legea transmisă la promulgare, se introduce pct. 6, potrivit căruia la art. 11 se adaugă alin. (5^3), care prevede că vicepreședinții ANCOM pot fi demiși, la propunerea motivată a președintelui ANCOM, de către cele două Camere ale Parlamentului. Ne aflăm din nou în fața unei reglementări imprecise și insuficiente, întrucât atât președintele, cât și cei doi vicepreședinți trebuie să se bucure de o protecție egală în ceea ce privește motivele demiterii, astfel încât propunerea președintelui ANCOM pentru demiterea vicepreședinților să nu se poată baza decât pe motivele de demitere prevăzute, în prealabil, în lege.“ ...
Sursa oficială ↗