Decizia CCR nr. 452/2018Punctul 9
Punctul 9
9. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 77 alin. (2) din Constituție, arată că, drept urmare a dezbaterii solicitării de reexaminare, Parlamentul a modificat aceste dispoziții, în sensul că majoritatea necesară pentru demiterea conducerii acestei autorități devine una absolută. Prin coroborarea dispozițiilor punctelor 3, 4 și 5 din cererea de reexaminare, Președintele României solicită eliminarea gradului de subiectivitate a deciziei de demitere a președintelui și a celor doi vicepreședinți ai ANCOM și, în același timp, eliminarea riscului de exces de putere, de natură să afecteze independența operațională a ANCOM. Or, textul legii a cărei neconstituționalitate se invocă, prin înlocuirea cerinței majorității simple cu majoritatea absolută, necesară pentru demiterea/numirea președintelui ANCOM, are ca scop, așa cum s-a solicitat și prin cererea de reexaminare, să ofere tocmai acele garanții suplimentare că numirea/demiterea efectuată astfel, asigură o conducere independentă autorității de reglementare, asigură coerență și stabilitate pentru îndeplinirea obiectivelor acestei instituții. Prin urmare, în urma reexaminării, modificarea Parlamentului nu numai ca a intervenit chiar în problematica modalității de numire/demitere a conducerii ANCOM, criticată prin cererea de reexaminare, dar este și în sensul întăririi independenței autorității naționale de reglementare, prin demiterea/alegerea conducerii, în condiții de majoritate absolută. Astfel, Parlamentul, prin modificarea majorității necesare pentru demiterea conducerii ANCOM, a ținut cont de solicitarea Președintelui României. ...
Sursa oficială ↗