Decizia CCR nr. 446/2018Punctul 20

20. Mai mult, comparația între protecția penală asigurată, prin dispozițiile art. 257 din Codul penal, polițiștilor și jandarmilor, pe de o parte, și cea asigurată magistraților, pe de altă parte, pe care autorul excepției de neconstituționalitate își întemeiază argumentele referitoare la neconstituționalitatea prevederilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, este lipsită de temei. Aceasta întrucât legiuitorul a reglementat, la art. 279 din Codul penal, infracțiunea de ultraj judiciar, pe care a plasat-o în cuprinsul titlului IV al părții speciale a Codului penal, referitor la infracțiuni contra înfăptuirii justiției, într-o manieră similară infracțiunii prevăzute la art. 257 din Codul penal, diferența dintre cele două infracțiuni constând tocmai în calitatea subiectului pasiv care, în cazul infracțiunii de ultraj judiciar, este un judecător sau un procuror. Astfel, variantele normative ale infracțiunii prevăzute la art. 279 din Codul penal sunt similare cu cele ale infracțiunii reglementate la art. 257 din același cod, iar elementul material al laturii obiective a acestor variante normative este unul, de asemenea, similar în cazul infracțiunilor de ultraj judiciar și în cel al infracțiunii de ultraj. Mai mult, regimul sancționator al faptelor incriminate la art. 257 alin. (4) din Codul penal și la art. 279 alin. (1) -(3) din Codul penal este același. Or, având în vedere aceste aspecte, nu poate fi reținută o lipsă de asigurare a protecției penale a judecătorilor și procurorilor, în exercitarea funcțiilor pe care le dețin, în comparație cu protecția penală asigurată polițiștilor și jandarmilor. De altfel, o astfel de critică nu poate fi reținută și pentru motivul că neconstituționalitatea unei dispoziții legale poate fi constatată doar prin raportare la prevederile Constituției, neputând rezulta din compararea normelor juridice criticate cu alte prevederi legale (a se vedea Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, paragraful 28). ...