Decizia CCR nr. 435/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor, precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care permit efectuarea urmăririi penale in rem chiar și ulterior identificării persoanei despre care se presupune că ar fi săvârșit infracțiunea. Consideră că dispozițiile de lege criticate oferă procurorului posibilitatea de a administra, încă din faza de urmărire penală in rem, întregul material probator necesar pentru a formula acuzațiile împotriva viitorului suspect. Astfel, deși autorul este cunoscut, neavând calitatea de suspect, nu îi sunt aduse la cunoștință, în termenul cel mai scurt, faptele de care este acuzat, contrar prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenție și ale art. 24 alin. (2) din Constituție. De asemenea, cu privire la dispozițiile art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorul excepției susține că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) , art. 21 alin. (3) , art. 24, art. 132 alin. (1) , precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) și ale art. 20, raportate la prevederile art. 6 din Convenție, în măsura în care permit extinderea urmăririi penale in rem chiar și ulterior identificării persoanelor despre care se presupune că ar fi săvârșit infracțiunile cu privire la care organul de urmărire penală a dispus inițial începerea urmăririi penale in rem, dar anterior dispunerii efectuării în continuare a urmăririi penale față de suspect. Arată că dispozițiile art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale și pentru aceea că prevăd posibilitatea organului de cercetare penală de a dispune extinderea urmăririi penale față de alte persoane, în condițiile în care prevederile art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală permit doar procurorului să dispună efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect. Susține că, în practică, se întâlnește situația în care, deși la dosar există date și probe din care rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală in rem, organele de urmărire penală nu dispun efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, ci extinderea urmăririi penale in rem, „pentru a-și crea cadrul procesual de efectuare a tuturor sau a majorității actelor de urmărire penală în faza urmăririi penale in rem, acuzatului aducându-i-se la cunoștință învinuirea mult mai târziu, moment în care, de regulă, se pune în mișcare și acțiunea penală“. ...