Decizia CCR nr. 398/2018Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.06.2018 · dosar 32.675/3/2015
Punctul 7
7. Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, exprimându-și opinia, menționează că singurul text constituțional față de care poate fi pusă în discuție constituționalitatea art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 este cel cuprins în art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. Însă, se arată că limitarea accesului la calea de atac în justiție, prevăzută de art. 132 din aceeași lege, în privința deciziilor administratorilor societăților, este justificată de faptul că atribuția a fost delegată de adunarea generală a acționarilor, iar aceasta are drept de control împotriva modului în care administratorii își îndeplinesc mandatul. Împrejurarea că opțiunea legiuitorului a fost diferită în privința celor trei atribuții avute în vedere de art. 114, respectiv a exclus de la controlul judiciar doar pe cea care se referă la majorarea capitalului social, și dacă există sau nu o rațiune față de care s-a optat în acest fel nu sunt chestiuni care țin de neconstituționalitatea textului. Totodată, soluțiile diferite ce au fost adoptate de legiuitor nu au legătură cu egalitatea cetățenilor în fața legii, iar protejarea intereselor patrimoniale ale acționarilor se realizează de aceștia în cadrul adunărilor generale, astfel că prevederile criticate nu sunt contrare nici art. 16 și art. 44 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗