Decizia CCR nr. 444/2024Punctul 7
Punctul 7
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 114 alin. (3) și ale art. 132 din Legea societăților nr. 31/1990 sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că pot fi contestate în justiție doar deciziile/hotărârile consiliului de administrație date în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 113 lit. b) și c) din aceeași lege, fiind excluse de la controlul de legalitate orice alte decizii/hotărâri ale consiliului de administrație. De asemenea, se învederează că Legea nr. 31/1990 nu ar interzice în mod concret acest control, ci prevede doar care dintre deciziile consiliului de administrație/directoratului pot fi supuse controlului de legalitate, iar dacă textul criticat, în coroborare cu prevederile Codului civil, se interpretează că numai acestea sunt supuse controlului instanței judecătorești sunt afectate prevederile constituționale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și înfăptuirea justiției. În susținerea criticilor de neconstituționalitate se menționează Decizia nr. 382 din 31 mai 2018, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care nu permite contestarea în justiție, pe calea acțiunii în anulare prevăzute de art. 132 din lege, a deciziilor consiliului de administrație, respectiv ale directoratului luate în exercitarea atribuției delegate de majorare a capitalului social, este neconstituțională. În acest context, se învederează că instanța constituțională a analizat textul punctual, raportat numai la critica de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, și nu s-a pronunțat asupra posibilității de a contesta în justiție toate și oricare alte decizii ale consiliului de administrație, respectiv ale directoratului, care, deși nu au fost date în domeniul atribuțiilor delegate de adunarea generală a acționarilor, vatămă interesele unei persoane. Față de această împrejurare, se apreciază că normele criticate sunt contrare principiilor egalității și unicității și egalității justiției în ceea ce privește accesul liber la justiție pentru toate persoanele. În contextul criticilor de neconstituționalitate este menționată jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗