Decizia CCR nr. 403/2018Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.06.2018 · dosar 905/2/2016
Punctul 6
6. În continuare, avocatul Ioana Cercel, pentru autoarea excepției, susține neconstituționalitatea prevederilor art. 40 alin. (7) din Legea nr. 21/1996, sens în care precizează că utilizarea în cuprinsul normei a noțiunii de „moment“ în privința termenului de 72 de ore pentru contestarea încheierii de autorizare a inspecției determină lipsa de claritate a textului legal și permite interpretări diferite referitoare la modul de calcul al acestui termen și la natura reglementării de drept comun cu care această normă se completează (Codul de procedură penală sau Codul de procedură civilă). Arată că momentul comunicării autorizației de inspecție este anterior derulării inspecției, în timp ce actul prin care se face dovada comunicării, respectiv procesul-verbal de finalizare a inspecției, poate fi încheiat ulterior. Astfel, nu este clar dacă termenul de contestație (noțiune specifică materiei procedural-penale) curge de la momentul comunicării autorizației de inspecție sau de la momentul încheierii procesului-verbal care face dovada comunicării actului. Or, normele procedurale trebuie să fie clare și precise, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006. ...
Sursa oficială ↗