Decizia ÎCCJ nr. 195/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
Cererea de chemare în judecată
12. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj - Secția civilă la 3.04.2024, reclamanta AAA, în contradictoriu cu pârâții primarul comunei Bobota, unitatea administrativ-teritorială comuna Bobota - prin primar („UAT comuna Bobota“), Consiliul Local al Comunei Bobota („CL Comuna Bobota“), a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea pârâților să deconteze cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea de la domiciliu la locul de muncă, potrivit art. 11^1 din Legea-cadru nr. 153/2017, actualizate în raport cu indicele de inflație (pretenții ce nu au fost formulate expres în debutul cererii, dar rezultă din motivarea acesteia), precum și să plătească dobânda aferentă sumelor neplătite. ...
13. Reclamanta a susținut, în esență, că refuzul pârâților de a deconta contravaloarea cheltuielilor de transport solicitată de aceasta este nelegal, în speță fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru realizarea decontului, iar adoptarea unei hotărâri a consiliului local pentru decontarea acestor cheltuieli nu este necesară, dat fiind faptul că există norme juridice cu forță superioară care prevăd această posibilitate, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 39/2024. ...
+
Întâmpinarea
14. Pârâta UAT comuna Bobota a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în motivare, că la nivelul acestei unități administrativ-teritoriale nu a fost adoptată o hotărâre a consiliului local prin care să fie aprobată posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport de la domiciliu/reședință la locul de muncă, iar în bugetul local nu au fost aprobate sume cu această destinație. ...
+
Sentința civilă pronunțată de instanța de fond
15. Prin Sentința civilă nr. 527 din 30 iunie 2024, Tribunalul Sălaj - Secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta AAA în contradictoriu cu pârâții, reținând, în esență că, în lipsa hotărârii consiliului local, prin care să se stabilească posibilitatea decontării cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și locul de muncă, efectuate de funcționarii publici și de personalul contractual încadrați la autorități publice locale, acest drept nu poate fi acordat, nefiind încă născut. ...
16. Au fost invocate prevederile art. 129, art. 5 lit. j) , art. 84 alin. (4) și art. 87 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare („Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019“ sau „Codul administrativ“), reținându-se că prin lege a fost lăsată la aprecierea consiliului local, în calitate de autoritate publică cu rol deliberativ, analizarea posibilității acordării acestei facilități și, în cazul în care acesta adoptă o hotărâre prin care aprobă o asemenea posibilitate, stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport se realizează de către primar, în calitate de ordonator de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat. ...
+
Recursul formulat în cauză
17. Împotriva sentinței civile menționate la paragraful 15 din prezenta decizie a formulat recurs reclamanta AAA, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea sentinței civile atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii. ...
18. În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 11^1 din Legea-cadru nr. 153/2017 și pe cele ale Hotărârii Guvernului nr. 39/2024, arătând că primarul comunei Bobota are la dispoziție sumele cu destinația „Alocații pentru transportul la și de la locul de muncă“ din cadrul cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Bobota nr. xx/2024, necesare pentru decontarea contravalorii cheltuielilor de transport efectuate de funcționarii publici și de personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului, și poate efectua decontarea acestora cu încadrarea în limita sumelor alocate cu această destinație. ...
+
Întâmpinarea la recurs
19. Intimata-pârâtă UAT comuna Bobota a formulat întâmpinare la recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, reluând apărările din întâmpinarea formulată la fond. ...
20. Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... ...
Sursa oficială ↗