Decizia CCR nr. 358/2018Paragraful 11

Examinând competențele constituționale ale Președintelui României, reținem că acesta, potrivit dispozițiilor art. 94 lit. c) din Constituție, în exercitarea atribuțiilor sale de șef al statului, „numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege“. Funcțiile de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă funcții publice care, potrivit legii, se exercită la numirea de către Președintele României. Astfel, dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevăd că „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată“. Analizând textul de lege, constatăm că dezvoltând sintagma utilizată de norma constituțională „în condițiile legii“, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 stabilește regulile și autoritățile publice implicate în procedura de numire a procurorilor în funcțiile de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: propunerea de numire în funcția de conducere aparține ministrului justiției, propunerea este analizată de Consiliul Superior al Magistraturii, care o avizează pozitiv sau negativ, decizia revenind Președintelui României, care prin decret dispune numirea în funcția publică. Potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (3) din lege, „Președintele României poate refuza motivat numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) , aducând la cunoștința publicului motivele refuzului“.