Decizia CCR nr. 299/2018Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.05.2018 · dosar 518A/2018
Punctul 17
17. De asemenea, apreciază ca fiind neîntemeiate susținerile autorilor care ar sprijini neconstituționalitatea sintagmei „se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată“, care se regăsește la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, argumentația prezentată neținând seama că atât procedurile privind înființarea la nivel național a birourilor electorale și a biroului electoral pentru secțiile de votare organizate în afara țării, cât și desemnarea membrilor care compun aceste structuri, la care autorii fac trimitere, nu pot fi demarate anterior stabilirii datei referendumului, referință care, la rândul său, nu poate fi fixată fără ca legea de revizuire să parcurgă integral procedura legislativă, inclusiv reluarea acesteia în situația în care instanța de contencios constituțional constată că nu au fost respectate dispozițiile constituționale referitoare la revizuire. Prin urmare, nu se poate reține ca fiind reală perspectiva autorilor potrivit căreia înființarea efectivă a organismelor electorale cu rol în organizarea și desfășurarea procesului referendar ar urma să aibă loc anterior finalizării procedurii legislative din Parlament. Contrar afirmațiilor prezentate în sesizare, apreciază că dispozițiile care stabilesc data de referință din legea criticată sunt clare, precise și previzibile, destinatarii normei juridice putând determina cu exactitate ziua desfășurării referendumului, redactarea fiind specific normativă și având o formă juridică adecvată. ...
Sursa oficială ↗