Decizia CCR nr. 264/2018Punctul 7

7. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată în procedura camerei preliminare are legătură cu cauza, în condițiile în care obiectul camerei îl constituie, printre altele, legalitatea sesizării instanței, așa încât, în funcție de modul de redactare a normei de incriminare, judecătorul apreciază în ce măsură fapta materială reținută în sarcina unui inculpat prin rechizitoriu este suficient detaliată pentru a determina obiectul judecății. Pe fond, opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, pentru început, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, în care instanța de control constituțional a efectuat o analiză a înțelesului principiului legalității incriminării, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Cu referire la norma incriminatoare supusă analizei, consideră că descrierea variantei alternative a elementului material constând în „înlesnirea practicării prostituției“ respectă principiile evocate în decizia precitată, revenind organelor judiciare sarcina de a demarca ce fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii. Reține, referitor la infracțiunea de proxenetism, în modalitatea înlesnirii prostituției, identică în ambele reglementări ale codurilor din 1969 și 2009, că, potrivit doctrinei, aceasta se poate realiza prin orice acțiune prin care se face mai ușor de practicat sau de continuat practicarea prostituției, prin crearea de condiții favorabile practicării prostituției. În același timp, reține că, în urma evoluției opticii legiuitorului, care a dezincriminat infracțiunea de prostituție și a plasat infracțiunea de proxenetism în cadrul titlului I al părții speciale, în cap. VII - „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“ din Codul penal, titlu destinat protecției persoanei, actele de determinare, dar mai ales cele de înlesnire, trebuie reținute cu mare rezervă, pentru a se evita interpretarea abuzivă a textului de lege. Cu alte cuvinte, chiar dacă este vorba de o infracțiune de pericol abstract, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, judecătorul consideră că nu orice acțiune per se poate fi considerată act de proxenetism, în varianta alternativă a înlesnirii prostituției, ci este necesar a stabili dacă există o legătură strânsă între acțiunile de înlesnire și practicarea prostituției. Cu privire la stabilirea legăturii cauzale dintre acțiune și rezultat, uneori raportul de cauzalitate poate fi stabilit fără dificultate, în mod special atunci când rezultatul a fost precedat de o singură acțiune. În schimb, atunci când în producerea rezultatului s-au interpus mai multe acțiuni sau inacțiuni, trebuie stabilit care anume acțiune a generat rezultatul. Pentru aceasta, deși nu s-a statuat legislativ, jurisprudența și doctrina românească au îmbrățișat teoria echivalenței condițiilor, potrivit căreia are valoare de cauză orice acțiune sau inacțiune, anterioară, în absența căreia rezultatul nu s-ar fi produs, cu alte cuvinte orice condiție sine qua non. Pentru aceste motive, judecătorul apreciază că excepția invocată nu este întemeiată, exprimarea cuprinzătoare a normei incriminatoare urmărind să acopere o gamă cât mai largă de acțiuni ce au înlesnit în mod efectiv practicarea prostituției, natura faptei impunând o astfel de reglementare. Cu toate acestea, judecătorul apreciază că persoanele acuzate de săvârșirea infracțiunii de proxenetism nu sunt prejudiciate de această manieră de exprimare, revenind organelor de urmărire penală sarcina probării legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită și înlesnirea efectivă a practicării prostituției. În privința asemănărilor cu dispozițiile art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991, judecătorul arată că, prin Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, Curtea Constituțională a analizat și respins acest argument, arătând că Legea nr. 61/1991 folosește o terminologie specifică - în sensul că anumite fapte constituie contravenție „dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni“ - care determină ceea ce doctrina denumește calificare alternativă, practica judiciară fiind cea care stabilește dacă fapta săvârșită constituie infracțiune sau contravenție. ...