Decizia CCR nr. 241/2018Punctul 14

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a pronunțat cu privire la reglementarea instituției renunțării la urmărirea penală prin Decizia nr. 551 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, reținând, în paragrafele 23 și 24 ale acesteia, că renunțarea la urmărirea penală poate fi dispusă în faza urmăririi penale in rem, în faza urmăririi penale in personam, precum și după ce a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Cu alte cuvinte, renunțarea la urmărirea penală va putea fi dispusă în condițiile în care procurorul constată că nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece existența acestora determină în sarcina procurorului obligația pronunțării unei alte soluții, nu cea de renunțare la urmărirea penală. Totodată, Curtea a constatat că trebuie distins în funcție de momentul pronunțării soluției de renunțare la urmărirea penală. Astfel, dacă soluția de renunțare la urmărirea penală a fost pronunțată în cursul urmăririi penale in rem, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a existenței unei minime evidențe că fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, dacă soluția de renunțare la urmărirea penală a fost pronunțată în cursul urmăririi penale in personam sau după punerea în mișcare a acțiunii penale, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a constatării existenței unei bănuieli rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta, respectiv că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune. Ulterior acestei etape, procurorul va avea de analizat în ce măsură continuarea urmăririi penale este în favoarea interesului public. ...