Decizia CCR nr. 252/2018Punctul 99

99. Cu privire la critica de neconstituționalitate formulată în privința art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) lit. b) -d) ], Curtea constată că aceasta este întemeiată. În acest sens, Curtea reține că premisa de la care s-a pornit în structurarea art. 5 alin. (1) a fost aceea de a da substanță considerentelor reținute în paragrafele 167 și 175 ale Deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018. Dacă lit. a) a acestui text este o preluare fidelă a textelor constituționale relevante [art. 125 alin. (3) și art. 132 alin. (2) ], literele b) și c) adaugă la aceste texte în sensul că lărgesc sfera funcțiilor care sunt compatibile cu cea de judecător/procuror. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că, în primul rând, regimul incompatibilităților relevat presupune că judecătorii/ procurorii nu pot fi angajați decât într-un singur raport de muncă [cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior] și, în al doilea rând, că, în cadrul acestui raport de muncă, aceștia exercită fie activități de natură judiciară în sensul art. 1 din Legea nr. 303/2004, fie, pe calea detașării, activități compatibile cu calitatea pe care o dețin, care, chiar dacă sunt specifice in concreto altor funcții, au legătură cu serviciul public de înfăptuire a justiției. Prin urmare, munca prestată în cadrul anumitor autorități/instituții publice, menționate ca atare prin Decizia Curții Constituționale, ține lato sensu de serviciul public de înfăptuire a justiției. Astfel, în cadrul aceluiași raport de muncă, compatibilitatea nu trebuie judecată prin prisma funcției exercitate, ci din cea a felului muncii prestate. Astfel, judecătorul/procurorul își păstrează această calitate și nu devine, pe calea detașării, spre exemplu, personal de specialitate juridică asimilat magistraților. De altfel, detașarea judecătorilor/procurorilor presupune o modificare a raportului de muncă, sub aspectul locului de muncă și/sau a felului muncii, cu păstrarea funcției. ...