Decizia CCR nr. 211/2018Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.04.2018 · dosar 832/103/2015
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014 sunt neconstituționale „în măsura în care se interpretează că sunt aplicabile doar prejudiciilor constatate la data intrării în vigoare a legii de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control“. Astfel, este discriminatorie aplicarea acestor dispoziții „în interiorul aceleiași categorii de subiecți, doar funcționarilor publici în privința cărora au fost efectuate actele de control anterior intrării în vigoare a legii de amnistie fiscală“. Art. 16 alin. (1) din Constituție este înfrânt prin interpretarea pe care atât pârâtul, cât și anumite instanțe o dau textului de lege criticat, în sensul că prejudiciul în privința căruia ar interveni amnistia ar fi trebuit să fi „existat constatat“ la momentul intrării în vigoare a legii. În măsura în care acesta ar fi sensul avut în vedere de legiuitor, s-ar crea o „discriminare negativă în interiorul aceleiași categorii de subiecți“, legea aplicându-se doar funcționarilor publici în privința cărora au fost efectuate actele de control anterior intrării în vigoare a legii de amnistie fiscală, celorlalți imputându-li-se, practic, pasivitatea organelor de audit. Mai susțin că, în privința sumelor imputate, a intervenit amnistia, prejudiciul existând din anul 2012, iar faptul că nu „exista constatat“ este exclusiv culpa pârâtei, a cărei interpretare, în privința aplicabilității dispozițiilor de lege criticate, este discriminatorie. În final, invocând faptul că „practica judiciară nu este unitară și pentru a preîntâmpina interpretarea dispozițiilor legale de o manieră diferențiată și, eventual, discriminatorie“, autorii excepției de neconstituționalitate apreciază ca fiind necesară declanșarea controlului de constituționalitate. ...
Sursa oficială ↗