Decizia CCR nr. 172/2018Punctul 10

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal sunt constituționale. Arată în acest sens că principiul legalității, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, implică o obligație pozitivă a legiuitorului, aceea de a reglementa prin texte clare și precise. Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În cauza de față, apreciază că elementele infracțiunii nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea, în acord cu prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Nu se poate susține că sintagma „alte forme de exploatare sexuală“, care dă conținut infracțiunii de trafic de persoane, este lipsită de previzibilitate, textul de lege criticat fiind suficient de precis și de clar. Arată că sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ a fost transpusă din legislația internațională în cea internă prin Legea nr. 300/2006 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005. În ceea ce privește dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, consideră că acestea nu au incidență în cauză, prevederile de lege criticate fiind de drept material, iar nu de drept procedural. Totodată, observă că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal de către instanța de judecată. Eventualele greșeli de aplicare a legii nu pot constitui însă motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. ...