Decizia CCR nr. 172/2018Punctul 29
Punctul 29
29. Curtea nu poate reține critica autorului excepției, în sensul că dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal încalcă principiul legalității, întrucât nu precizează cu exactitate care sunt acele forme de exploatare sexuală care intră sub incidența legii penale. Astfel, Curtea constată că dispozițiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora și nici celor ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 privind legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ nu este neclară, imprecisă sau imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinește cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii. ...
Sursa oficială ↗