Decizia CCR nr. 102/2018Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.03.2018 · dosar 22.750/245/2016
Punctul 4
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a susținut că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la apărare, deoarece există situații în care persoanele prevăzute în art. 505 din Codul de procedură penală dobândesc calitatea de parte responsabilă civilmente, adică persoane care, potrivit legii civile, au obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singure sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care sunt chemate să răspundă în proces. Sa mai susținut că, „deși nu se identifică, din reglementarea obligațiilor care îi incumbă părții responsabile civilmente, reiese că aceasta împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Astfel, partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condițiilor care ar atrage răspunderea sa civilă“. ...
Sursa oficială ↗