Decizia CCR nr. 88/2018Punctul 10
Punctul 10
10. Se mai arată că terenul revendicat este proprietatea statului român în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2002 privind desființarea Societății Naționale „Cai de Rasă“ - S.A. și preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Națională a Pădurilor. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, domenialitatea publică este subsumată conceptului de proprietate publică și cuprinde atât bunurile determinate constituțional, bunurile stabilite în anexa legii, cât și alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale printr-unul din modurile prevăzute de lege. În acest sens sunt dispozițiile pct. I subpct. 5 din anexa la Legea nr. 213/1998, potrivit cărora: „I. Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: (...) 5. terenurile care au aparținut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945; terenurile obținute prin lucrări de îndiguiri, de desecări și de combatere a eroziunii solului; terenurile institutelor și stațiunilor de cercetări științifice și ale unităților de învățământ agricol și silvic, destinate cercetării și producerii de semințe și de material săditor din categoriile biologice și de animale de rasă;“ prin urmare, aparținând domeniului public al statului, aceste terenuri sunt inalienabile și nu pot face obiectul unei acțiuni în revendicare. În același sens sunt și prevederile art. 136 alin. (4) din Constituție și ale art. 858, 859, 861, 862, 865-870 din Codul civil. Se mai solicită Curții Constituționale să efectueze controlul de constituționalitate al dispozițiilor legale criticate prin raportare și la prevederile art. 53 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗