Decizia CCR nr. 75/2018Punctul 25

25. În ce privește critica referitoare la faptul că dispozițiile legale criticate nu fac nicio distincție între tentativa la infracțiunea de braconaj și fapta consumată de braconaj, Curtea constată că, în acord cu art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, pentru evitarea unor paralelisme, fiind interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ, legiuitorul a definit în art. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2007 o noțiune, respectiv aceea de braconaj, iar în art. 42 alin. (1) lit. m) din aceeași lege a definit o infracțiune, respectiv infracțiunea de braconaj. Așa fiind, înțelesul termenului de „tentativă“ folosit în art. 1 lit. d) din legea criticată, făcând parte din definirea unei noțiuni și nu a unei infracțiuni, nu poate fi cel consacrat de art. 33 din Codul penal cu consecințele ce decurg din aceasta, respectiv cu reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate. De aceea, sensul acestui termen are în vedere un sens obișnuit ce vizează o încercare sau acte care nu au fost finalizate, adică o acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii. Totodată, Curtea constată că voința legiuitorului a fost aceea de a incrimina infracțiunea de braconaj, indiferent că a vizat o încercare sau un act finalizat de a vâna cu nerespectarea legii. Aceasta, deoarece, din rațiuni de politică penală evidente, justificate de protecția anumitor valori sociale referitoare la fauna de interes cinegetic - resursă naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional -, legiuitorul este liber să stabilească variantele de săvârșire a infracțiunii folosind o exprimare corespunzătoare și, în consecință, de a reglementa un regim sancționator identic. ...