Decizia ÎCCJ nr. 132/2025 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 07.04.2025 · dosar 2.499/1/2024
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 19. La nivelul Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă, Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Curții de Apel Cluj, Curții de Apel Iași, Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, al Tribunalului Prahova nu a fost identificată jurisprudență în sensul arătat. ... 20. La nivelul Tribunalului Sibiu au fost identificate hotărâri judecătorești prin care au fost admise acțiunile, reținându-se că în cazuri similare cu cel al reclamantului s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive, fiind obligate instituțiile publice să plătească diferența dintre drepturile salariale lunare încasate, cele cuvenite și cele datorate, recalculate prin raportare la VRS 605,225 lei (484,18 lei la care se adaugă procentul de 25%), actualizată cu indicele de inflație și la care se adaugă dobânda penalizatoare. ... 21. Tribunalul Bistrița-Năsăud a identificat hotărâri judecătorești în care a fost analizată problema de drept, reținându-se temeinicia pretențiilor reclamantei, respectiv acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei, prin raportare la nivelul familiei ocupaționale „Justiție“, așa încât salarizarea reclamantei trebuie să aibă în vedere nivelul maxim, inclusiv cel care cuprinde majorarea valorii de referință sectorială, cu referire la Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; de asemenea, instanța a reținut și că reclamanta este îndreptățită la dobânzi legale și reactualizarea sumelor cuvenite. ... 22. La nivelul Curții de Apel Craiova, respectiv al Tribunalului Mehedinți jurisprudența instanței este în sensul admiterii acțiunilor, având în vedere că printr-o altă hotărâre judecătorească rămasă definitivă instituții publice au fost obligate să plătească diferența dintre drepturi salariale lunare încasate, cele cuvenite și cele datorate, recalculate prin raportare la VRS 484 lei, la care se adaugă procentul de 25% prevăzut de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, cu referire la Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și având în vedere că reclamantul a făcut dovada printr-o hotărâre judecătorească definitivă că există personal din familia ocupațională „Justiție“ care beneficiază de un nivel de salarizare mai mare rezultat din creșterea VRS. ... 23. La nivelul Curții de Apel Galați au fost identificate dosare care au ca obiect problema de drept supusă analizei; acțiunile formulate de magistrați au fost admise, reținându-se în esență că s-a făcut dovada că în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“ există personal care beneficiază de indemnizația de încadrare prin raportare la o VRS de 605,225 lei, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești extrase de pe portalul instanțelor de judecată, și că s-a făcut dovada unei discriminări a reclamanților în materie de salarizare conform art. 27 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, existența unor hotărâri judecătorești prin care au fost recunoscute aceleași drepturi altor salariați din cadrul aceleiași familii ocupaționale fiind suficientă, în opinia instanței, pentru a fi admise acțiunile de acest gen, cu respectarea art. 38 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, reținându-se și incidența Deciziei nr. 55/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... 24. Instanța a reținut și că emiterea ordinelor nu duce la respingere acțiunilor, chiar dacă prin aceste ordine sunt recunoscute pretențiile reclamanților începând cu date anterioare, pentru că aceste ordine nu reprezintă titluri executorii și reclamanții nu pot solicita executarea silită. ... 25. La nivelul Tribunalului Dâmbovița a fost identificat un singur dosar care vizează problema de drept supusă analizei, în care s-a admis în parte acțiunea, hotărârea judecătorească fiind definitivă prin neapelare, instanța apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca salariul de bază/ indemnizația de încadrare acordat(ă) până în prezent fiecărui reclamant să fie recalculat(ă) pe baza unei valori de referință sectoriale de 605,225 lei, reprezentând VRS 484,18 lei, majorată cu 25%, respectiv nivelul maxim stabilit prin hotărâre judecătorească în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“ în care sunt încadrați și reclamanții. ... 26. La nivelul Curții de Apel Suceava a fost identificată jurisprudență cu privire la problema de drept indicată, prin hotărâri constatându-se că salarizarea reclamanților a fost deja aliniată la nivel maxim aferent acestei familii ocupaționale prin ordinele emise. ... 27. La nivelul Curții de Apel Timișoara - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, jurisprudența este în sensul acordării egalizării VRS 605,225 lei de la date anterioare ordinelor de salarizare, chiar dacă acestea din urmă nu au fost contestate. ... 28. Opinia judecătorilor din cadrul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost în sensul că egalizarea salariilor la nivel maxim poate fi obținută doar prin contestarea, în condițiile legii, a actului de salarizare, fie ca efect al admiterii unei acțiuni în anulare, cu efecte pentru trecut, promovată în condițiile art. 7 din cap. VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, și, pentru perioada anterioară acestei legi, conform normelor similare din legile-cadru aplicabile ratione temporis, fie ca efect al cenzurării unui eventual refuz nejustificat de modificare, pentru viitor, a actului de salarizare necontestat în termen. Altminteri, ar rămâne fără efect dispozițiile legale ce prevăd o anumită procedură de contestare a actelor de stabilire a drepturilor salariale și s-ar eluda termenele speciale de decădere instituite pentru aceasta. ... 29. La nivelul Tribunalului Ialomița, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Teleorman opinia exprimată a fost în sensul că, drept urmare a neaplicării aceleiași valori sectoriale de referință pentru toți angajații ce fac parte din familia ocupațională „Justiție“, s-a creat o stare de discriminare, constând în aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situații comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind încălcate dispozițiile art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, dar și cele ale Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. ... 30. Judecătorii Tribunalului Arad și-au exprimat opinia în sensul că se poate acorda recalcularea indemnizațiilor de încadrare cuvenite în baza VRS 605,225 lei de la date anterioare ordinelor de salarizare, chiar dacă acestea din urmă nu au fost contestate. ... 31. În opinia judecătorilor Curții de Apel Iași, principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale. ... 32. La nivelul Secției civile a Tribunalului Iași, judecătorii șiau exprimat opinia în sensul că în prezent la nivelul familiei ocupaționale „Justiție“ există drepturi salariale care sunt calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu luna august 2016, astfel cum au fost recunoscute prin Ordinul nr. 4.988/2019; ca urmare, se impune aplicarea aceleiași valori sectoriale de referință pentru toți angajații ce fac parte din familia ocupațională „Justiție“, în caz contrar creându-se o stare de discriminare, fiind incidente în cauză și dispozițiile art. 170 din Codul muncii. ... 33. La nivelul Tribunalului Vaslui, judecătorii ce soluționează litigii de muncă și asigurări sociale și-au exprimat opinia în sensul că, prin raportare la colegii magistrați cărora li s-a recunoscut dreptul la recalcularea indemnizațiilor de încadrare cu VRS 605,225 lei de la diferite date anterioare ordinelor de încadrare, judecătorii stagiari din cauza în care s-a solicitat lămurirea unei chestiuni de drept ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi salariale în raport cu o VRS 484,18 lei la care se adaugă majorarea de 25% acordată personalului de probațiune începând cu luna august 2016 prin art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, coroborat cu art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015. ... 34. La nivelul curților de Apel Bacău, Brașov, Constanța, Oradea, Pitești și Târgu Mureș nu a fost identificată practică judiciară relevantă, aceste instanțe nu au comunicat opinii teoretice. ... 35. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a comunicat datele solicitate. ... ...
Sursa oficială ↗