Decizia CCR nr. 46/2018Punctul 61

61. Ceea ce este similar cu situația din România este caracterul permanent al acestui impozit. Autorii prezentei sesizări de neconstituționalitate au criticat abrogarea, prin legea de aprobare, a prevederilor art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2013, care limitau în timp obligația de plată a acestui impozit, până la data de 31 decembrie 2018, cu consecința transformării acestuia într-o contribuție datorată perpetuu. În susținerea criticii referitoare la acest aspect s-a arătat că este în contradicție cu cele expuse în nota de fundamentare a ordonanței, care justificau instituirea impozitului pe necesitatea protejării unei categorii de consumatori, în principal cei casnici. Curtea constată că instituirea unei astfel de reglementări ține de opțiunea legiuitorului care, în materie fiscală, poate aprecia cu privire la necesitatea stabilirii anumitor măsuri, cea criticată în cauza de față, fiind, de altfel, în spiritul caracterului de stat social al statului român, declarat în chiar primul articol din Constituție. În plus, în condițiile în care termenul a fost prelungit de patru ori, an de an, generând, fără îndoială, o incertitudine a orizontului de previzionare economică pe care fiecare operator economic și-l prefigurează în propria activitate, Curtea observă că, prin abrogarea textului de lege care îl stabilea, a fost eliminat acest element de impredictibilitate, astfel încât planul de afaceri al operatorilor economici din domeniu poate fi elaborat cu luarea în considerare a necesității achitării acestui impozit pe bază permanentă, ceea ce oferă posibilitatea unei anticipări mai precise a parcursului economic și a unei evaluări mai corecte a profitului ce ar urma să fie obținut de companiile care activează în segmentul industriei gazelor naturale. ...