Decizia CCR nr. 35/2018Punctul 4

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că, din coroborarea textelor de lege criticate, rezultă faptul că, în situația în care un subiect de drept înstrăinează un vehicul către un altul, celui de-al doilea dintre aceștia, respectiv noului proprietar, îi incumbă obligația de a efectua înscrierea transmiterii dreptului de proprietate în evidențele autorităților competente, în termen de 30 de zile. Din interpretarea tezei a doua a art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, prin aplicarea per a contrario a principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezultă că singura persoană îndreptățită să solicite organelor abilitate efectuarea înscrierii în evidența acestora a transmiterii dreptului de proprietate este noul proprietar al vehiculului și că înstrăinătorul nu are la dispoziție, din punct de vedere legal, niciun mijloc prin care să poată efectua operațiunea menționată, încălcându-se astfel art. 21 din Constituție. Hotărârea judecătorească prin care ar fi obligat primul cumpărător să înscrie transmiterea dreptului de proprietate nu are nicio însemnătate faptică, în situația în care acesta înstrăinează la rândul lui mașina, fără a efectua radierea de pe numele înstrăinătorului inițial, astfel că hotărârea în cauză nu poate fi pusă în executare, obiectul acesteia încetând să mai existe în patrimoniul primului cumpărător. În concret, autoarea excepției, în calitate de înstrăinător al bunului, susține că, deși are o hotărâre judecătorească favorabilă, se află în imposibilitatea obiectivă de a o pune în executare. Or, executarea hotărârilor judecătorești reprezintă finalitatea procesului civil, finalitate de care, așa cum prevede legislația în domeniu, autoarea excepției și orice alt subiect de drept aflat în această situație nu beneficiază. De altfel, autoturismul în cauză poate fi revândut la nesfârșit, fără a fi efectuată radierea de pe numele vânzătorului inițial și fără a exista posibilitatea de a întreprinde vreo acțiune efectivă în acest sens, în vederea protejării drepturilor și intereselor legitime pe care acesta le are. Instanța nu poate pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu persoana care deține, la momentul respectiv, mașina și, în mod excepțional, dacă totuși această persoană ar fi chemată în judecată, s-ar putea descoperi în cursul procesului faptul că bunul mobil a fost din nou vândut. Astfel, deși se acordă dreptul de acces la justiție, în vederea apărării drepturilor și intereselor legitime, prevederile criticate îngrădesc acest drept, constituind o barieră în soluționarea cauzelor de această natură, în mod echitabil și efectiv. Deși dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 trebuie să asigure o protecție, de facto, ele creează un real prejudiciu, atât de natură patrimonială (suportarea amenzilor pentru contravențiile pe care achizitorii ulteriori le comit), dar mai ales de natură constituțională, prin faptul că este în mod acut și iremediabil restrâns accesul la justiție și, implicit, dreptul la soluționarea efectivă a cauzelor. ...