Decizia CCR nr. 35/2018Paragraful 6

În dezacord cu soluția pronunțată de Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, prin punctul 2 al dispozitivului deciziei sus-menționate, considerăm că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2017, trebuia admisă, pentru următoarele motive: În litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, situația de fapt particulară este aceea că, la câteva zile după încheierea vânzării-cumpărării autovehiculului, cumpărătorul, la rândul său, a vândut același autoturism altei persoane care a circulat cu autovehiculul pe drumurile publice fără a deține rovinieta, amenda contravențională fiindu-i aplicată autoarei excepției, deoarece aceasta încă figura înscrisă în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, ca fiind proprietar. În ipoteza trecerii vehiculului înmatriculat în proprietatea altei persoane este firesc ca, pentru emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar să fie obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, iar datele noului proprietar să se înscrie în evidențele autorităților competente, potrivit art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2017. Însă, în mod corelativ, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă și posibilitatea vânzătorului, a fostului proprietar, de a solicita autorităților competente menționarea încetării calității sale de titular al înmatriculării. Constatăm că vânzătorul de bună-credință nu are la dispoziție nicio procedură administrativă prin care să notifice autorităților competente trecerea bunului din proprietatea sa în proprietatea altei persoane și să se elibereze, astfel, de sarcinile aferente dreptului de proprietate. Potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România este aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România, iar, potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) din aceeași ordonanță, utilizatori sunt „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.“ În ipoteza în care noul proprietar nu respectă obligația legală prevăzută de art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2017, de a solicita autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar nu are posibilitatea legală de a solicita organelor competente menționarea încetării calității sale de titular al înmatriculării. Astfel, deși nu mai este proprietarul vehiculului, contractul de vânzare fiind încheiat anterior, în evidențele autorităților competente apare ca fiind în continuare proprietar, cu toate obligațiile ce decurg din această calitate, până la data la care cumpărătorul, noul proprietar, își va îndeplini obligațiile prevăzute din art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, și anume va solicita autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate și emiterea noului certificat de înmatriculare. Or, potrivit art. 1.674 din Codul civil, „Cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.“ Întrucât art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2017, prevede în mod expres și limitativ că transcrierea transmiterii dreptului de proprietate se face doar la solicitarea noului proprietar, acesta contravine dispozițiilor art. 44 din Constituție, deoarece încalcă dreptul de proprietate al fostului proprietar, prin aceea că fostul proprietar este ținut în continuare de obligațiile ce ar decurge din calitatea de proprietar, fără să mai aibă această calitate începând cu momentul încheierii contractului de vânzare. Or, din momentul încheierii contractului de vânzare a autovehiculului înmatriculat, dreptul de proprietate asupra acestuia s-a transmis cumpărătorului, care, din acel moment, este ținut de toate obligațiile corelative dreptului de proprietate. Astfel, textul de lege criticat afectează în esența sa dreptul de proprietate al vânzătorului, ceea ce contravine art. 44 din Constituție, deoarece, în lipsa existenței dreptului de proprietate asupra vehiculului, vânzătorul nu poate fi ținut de obligațiile corelative acestui drept, cum ar fi, spre exemplu plata rovinietei prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. De asemenea constatăm că, în ipoteza în care noul proprietar nu își îndeplinește obligația prevăzută de textul de lege criticat, fostul proprietar este practic obligat să recurgă la calea acțiunii în justiție pentru apărarea patrimoniului său de obligațiile de plată imputate lui, dar care trebuie să cadă în sarcina noului proprietar. Deși dreptul de proprietate a fost transmis de la momentul vânzării, vânzătorului îi incumbă în continuare, după momentul transmiterii dreptului de proprietate, o serie de obligații (cum ar fi plata rovinietei), obligații de care trebuie să se elibereze tot printr-o procedură administrativă simetrică procedurii de înscriere a dreptului de proprietate. Or, cadrul legal trebuie să fie suficient de clar, complet și adecvat situației pe care o reglementează, astfel încât să prevină, iar nu să genereze, cum este situația în cauză, acțiuni în justiție. Așadar, legiuitorul trebuie să reglementeze o procedură administrativă prin care fostul proprietar să aibă posibilitatea de a se elibera de sarcinile aferente dreptului de proprietate și, astfel, de a solicita autorităților competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate trebuia admisă și trebuia constatat că dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2017, sunt constituționale în măsura în care permit ca transcrierea, de către autoritățile competente, a transmiterii dreptului de proprietate, să se solicite atât de noul proprietar, cât și de fostul proprietar, pentru clarificarea situației juridice rezultate în urma contractului de vânzare a vehiculului.