Decizia CCR nr. 859/2017Punctul 12
Punctul 12
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că titlul IX al părții speciale a Codului penal în vigoare, având denumirea „Infracțiuni electorale“, incriminează o serie de fapte săvârșite în legătură cu procesul electoral, respectiv împiedicarea exercitării drepturilor electorale (art. 385), coruperea alegătorilor (art. 386), frauda la vot (art. 387), frauda la votul electronic (art. 388), violarea confidențialității votului (art. 389), nerespectarea regimului urnei de vot (art. 390), falsificarea documentelor și evidențelor electorale (art. 391), respectiv fapte săvârșite în legătură cu un referendum (art. 392). Potrivit Expunerii de motive la Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, „Titlul IX a fost consacrat infracțiunilor electorale, fapte regăsite în prezent în mai multe legi speciale. Astfel, la ora actuală infracțiuni electorale se regăsesc în Legea nr. 3/2000 privind organizarea referendumului, în Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităților publice locale și în Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului. La rândul său, art. 27 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României face trimitere la textele de incriminare din Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului. În aceste condiții, s-a considerat preferabilă regruparea infracțiunilor electorale într-un titlu distinct al Codului penal, pentru a asigura o mai mare stabilitate acestor texte, dar și pentru a elimina paralelismele existente în prezent în reglementare. Textele propuse de proiect aduc și o mai bună sistematizare a incriminărilor în această materie, având în vedere obiectul juridic al acestora. În același timp, au fost restructurate unele dintre incriminări, în scopul unei mai corecte individualizări legale. [...] De asemenea, au fost înlăturate câteva erori de reglementare strecurate în textele din legislația specială.“ Din punct de vedere istoric, Curtea reține că legea penală din 1936 reglementa în titlul II - „Delicte în contra exercițiului drepturilor politice și cetățenești“ (art. 232-235), Codul penal din 1969 nu cuprindea infracțiuni electorale, acestea fiind reglementate în diferite legi speciale, iar Codul penal din 2004 (care nu a intrat niciodată în vigoare) incrimina în titlul V al părții speciale - „Delicte contra exercitării drepturilor politice și cetățenești“, în art. 301-304, respectiv împiedicarea exercitării drepturilor electorale, divulgarea secretului votului și falsificarea votului, coruperea alegătorilor, atacul prin orice mijloace asupra secției de votare. ...
Sursa oficială ↗