Decizia ÎCCJ nr. 129/2025 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii
Dosar nr. 1.767/107/2024
21. Prin Încheierea de ședință din 23 septembrie 2024, instanța de trimitere a reținut, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) și ale art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, că, deși dispozițiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, față de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum și față de modalitatea de reglementare, în concepția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, singura condiție de admisiblitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Odată confirmată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea devine obligatorie. ...
22. Totodată, s-a reținut că, din analiza centralizatoarelor privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și a litigiilor de muncă, nu a fost identificată nicio hotărâre privind chestiunea de drept care formează obiectul cauzei. ...
Dosar nr. 2.023/107/2024
23. Prin Încheierea de ședință din 23 septembrie 2024, instanța de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, argumentele prezentate fiind aceleași cu cele din încheierea de ședință pronunțată în Dosarul nr. 1.767/107/2024, redate la paragrafele 26 și 27 din prezenta decizie. ... ...
Sursa oficială ↗