Decizia CCR nr. 800/2017Punctul 16
Punctul 16
16. Judecătoria Galați - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată. Apreciază că sintagma „îndeplinire defectuoasă“ este generală și constituie un element de imprevizibilitate în conduita de conformare a cetățenilor la normele penale. Face referire la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 și arată că instanța de control constituțional a constatat, în privința infracțiunii de abuz în serviciu, că orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare, ca urmare a interpretării largi ce poate fi dată elementului material din norma penală, ceea ce nu poate corespunde voinței legiuitorului de la momentul incriminării. Instanța consideră că argumentul este aplicabil și în cazul infracțiunii de neglijență în serviciu, fiind necesară o determinare clară, neechivocă a modului și gradului de îndeplinire necorespunzătoare a îndatoririi de serviciu care poate determina includerea faptei în sfera ilicitului penal. Gradul de intensitate a vătămării produse trebuie să justifice aplicarea sancțiunii penale ca ultimă măsură, iar pentru evaluarea unui asemenea grad norma de incriminare trebuie să fie previzibilă și să ofere determinări clare. Apreciază că o lipsă de previzibilitate în acest sens ar putea fi reținută și în privința sintagmei „vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane“, din cuprinsul art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969. Conduita impusă cetățenilor și urmările vătămătoare ale acesteia trebuie să fie stabilite în mod clar prin lege, iar nu lăsate la aprecierea judecătorului. ...
Sursa oficială ↗