Decizia CCR nr. 768/2017Punctul 3
Punctul 3
3. Având cuvântul, autorul excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia, arătând că dispozițiile art. 2 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată ca lege a lustrației, sunt neconstituționale în măsura în care generează îndepărtarea unor persoane din unele funcții publice sau împiedicarea unor persoane de a ocupa aceste funcții. Astfel, ca lege a lustrației, urmărește îndepărtarea unor persoane declarate colaboratori ai Securității din funcții de conducere din magistratură și împiedicarea lor de a candida la aceste funcții. Poate rămâne constituțională pentru deconspirarea Securității și pentru cunoașterea adevărului istoric, așa cum rezultă și din punctul de vedere al Guvernului. Această prevedere de lege este o lege a lustrației, mult mai excesivă decât legea lustrației declarată neconstituțională prin deciziile nr. 820 din 7 iunie 2010 și nr. 308 din 28 martie 2012. În continuare, reiterează considerentele acestor decizii ale Curții Constituționale, precum și decizia Curții Constituționale din Albania prin care s-a constatat neconstituționalitatea legii lustrației, decizie emisă pe baza unui aviz al Comisiei de la Veneția. În final, după prezentarea activității sale profesionale în calitate de procuror, autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin principiului proporționalității, consacrat de art. 53 din Constituție, așa cum a constatat și Curtea Constituțională prin deciziile sus-menționate, invocând în acest sens și Rezoluția nr. 1.096/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care s-au adăugat un număr de reguli ce ar face lustrația compatibilă cu democrația europeană, printre care și aceea că împiedicarea de a ocupa funcții publice trebuie să fie temporară. ...
Sursa oficială ↗