Decizia CCR nr. 749/2017Punctul 43

43. Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 1.049D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se consideră că protecția consumatorilor persoane fizice și a dreptului la locuință familială a debitorului constituie scopuri legitime, care justifică ingerința legiuitorului, normele legale sunt previzibile, iar măsura este proporțională. Limitarea dreptului de proprietate privată și a libertății economice are astfel un caracter rezonabil, măsurile fiind adecvate pentru îndeplinirea scopului urmărit și existând un just echilibru între interesele economice ale creditorului și cele ale debitorului, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 53 din Constituție. Se mai apreciază că actul normativ criticat nu are un efect discriminatoriu pentru creditorul ipotecar, în raport cu alte categorii de creditori, întrucât aceștia nu se află în situații egale, iar creditorul ipotecar a apreciat, la momentul acordării creditului, că imobilul adus garanție acoperă valoarea creditului acordat, cu atât mai mult cu cât valoarea imobilului a fost stabilită chiar de către evaluatorii pe care i-a impus. Astfel, prin aplicarea legii, creditorul primește drept prestație echivalentă bunul imobil ipotecat în favoarea sa, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea de drepturi, ale art. 44 alin (1) -(3) referitoare la dreptul de proprietate sau ale art. 45 referitoare la libertatea economică. De asemenea, se apreciază că art. 8 și art. 11 din Legea nr. 77/2016 nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, ci reprezintă o aplicare a principiului aplicării imediate a legii civile noi. Mai mult, aceste prevederi legale se referă la efectele viitoare, nerealizate în momentul intrării în vigoare a legii, ale situațiilor juridice trecute, respectiv executări silite și contracte de credit aflate în derulare, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul neretroactivității legii. Instanța de judecată mai apreciază că actul normativ criticat respectă principiile previzibilității și accesibilității, întrucât atât consumatorii, cât și instituțiile de credit pot prevedea ce condiții trebuie să îndeplinească și în ce situații sunt aplicabile. Limitele aduse dreptului de proprietate privată și libertății economice au, așadar, un caracter rezonabil, măsurile sunt adecvate pentru îndeplinirea scopului urmărit și există un just echilibru între interesele economice ale creditorului și cele ale debitorului, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 53 din Constituție. Faptul că darea în plată nu este condiționată de voința băncii, nu reflectă o lipsă de previzibilitate a normelor legale criticate, ci voința legiuitorului de a proteja consumatorul care a contractat un credit în scopul achiziționării, construirii, modernizării, amenajării unui imobil cu destinația de locuință. De asemenea, instanța de judecată apreciază că actul normativ criticat nu contravine nici art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...