Decizia CCR nr. 748/2017Punctul 10
Punctul 10
10. De asemenea, în motivarea aceleiași excepții de neconstituționalitate, autorii Iacob Cornel Mendl, Iuliana Mendl, Eva Hellman și Paul Mendl, prin mandatar Viorel Ivan, arată că sunt beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren prin aceeași Hotărâre nr. 225 din 2 mai 2006 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate Alba, în temeiul căreia au fost întocmite procese-verbale de punere în posesie, însă nu a fost eliberat titlul de proprietate, în condițiile refuzului comisiilor locale de fond funciar, care motivează că „parcelele care au făcut obiectul protocolului de predare-primire, delimitate prin proces-verbal, au fost reînscrise ca fiind în domeniul public al statului și date în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj“. În aceste condiții, se arată că prevederile anexei nr. 3.21 la Legea nr. 72/2011, precum și prevederile art. 31 alin. (2) și (3) din Legea nr. 45/2009, care „consacră apartenența la domeniul public a unor suprafețe de teren asupra cărora a fost reconstituit anterior dreptul de proprietate privată, prin hotărâri judecătorești definitive“, reprezintă o ingerință asupra dreptului de proprietate privată, fără să existe o cauză de utilitate publică. ...
Sursa oficială ↗