Decizia CCR nr. 697/2017Punctul 14

14. În ceea ce privește sintagma „înlesnește sau ajută în orice mod“ din cuprinsul art. 26 din Codul penal din 1969 și al art. 48 alin. (1) din Codul penal, Curtea reține că acțiunea de înlesnire, ca act de complicitate, are în vedere acțiuni sau inacțiuni săvârșite de complice anterior săvârșirii faptei de către autorul infracțiunii, care pot consta în fapte precum îndepărtarea obstacolelor din calea autorului infracțiunii și care sunt de natură a-l împiedica pe acesta în realizarea rezoluției infracționale, în procurarea instrumentelor necesare comiterii infracțiunii, în confecționarea unor asemenea instrumente sau în adaptarea lor pentru a putea fi folosite în scopul anterior precizat, în acordarea de sfaturi, în furnizarea de informații sau în alte fapte similare. La rândul său, acțiunea de ajutare, ca formă de complicitate, se referă la acte ce se desfășoară concomitent cu săvârșirea faptelor de către autorul infracțiunii și care pot consta în conduite precum asigurarea pazei pentru a putea comite fapta prevăzută de legea penală, înmânarea unei arme sau a unui obiect contondent, deconectarea unui sistem de alarmă sau distragerea atenției altor persoane. Așa fiind, folosirea de către legiuitor a sintagmei „în orice mod“ după expresia „înlesnește sau ajută“, exprimă, de fapt, intenția acestuia de a include în sfera actelor de complicitate și, prin urmare, de a pedepsi, conform regimului juridic prevăzut în privința complicității, orice fapte de înlesnire sau ajutor efectuate în favoarea autorului infracțiunii, indiferent de felul sau modalitatea de comitere a acestora. De altfel, acțiunile sau inacțiunile care înlesnesc sau ajută autorul infracțiunii în punerea în executare a rezoluției sale infracționale pot fi foarte diverse, fiind specifice fiecărei fapte care constituie element material al laturii obiective a unei infracțiuni, dintre cele prevăzute în Codul penal sau în legile speciale, motiv pentru care o enumerare exhaustivă a acestor fapte în cuprinsul dispozițiilor art. 26 din Codul penal din 1969 și ale art. 48 alin. (1) din Codul penal ar fi fost imposibilă. Prin urmare, într-adevăr, legiuitorul a lăsat la latitudinea organelor judiciare, cărora le revine atribuția de a interpreta și aplica textele criticate, încadrarea unor fapte de înlesnire sau ajutare, potrivit dispozițiilor legale analizate, însă aceasta nu presupune per se caracterul discreționar al unei asemenea încadrări, textele criticate prevăzând, într-o manieră clară, că este vorba despre fapte prin care este făcută posibilă sau care concură la săvârșirea infracțiunii. Pentru aceste motive, Curtea reține că prevederile art. 26 din Codul penal din 1969 și ale art. 48 din Codul penal respectă standardele de calitate a legii și exigențele principiului legalității incriminării. ...