Decizia CCR nr. 691/2017Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 259 alin. (5) lit. g) și art. 260 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală, se arată că soluția juridică a considerării citației ca fiind comunicată, la împlinirea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația, în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica respectiva citație, încalcă accesul liber la justiție și dreptul la apărare al persoanelor care nu primesc citațiile sau celelalte acte procedurale din motive neimputabile lor, fără a refuza sau a se sustrage de la comunicarea acestora. Se arată că, într-o astfel de situație, inculpatul se află în imposibilitatea de a lua cunoștință de existența citației și, în consecință, de existența procesului penal și a termenului la care este citat și, totodată, judecat. Se face trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 10 din 10 iunie 2013, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire“. Se susține că scopul legiuitorului nu a fost acela al asigurării realizării unei proceduri de citare formale, ci al aducerii la cunoștința inculpatului a informațiilor din cuprinsul citației. Se mai arată că, potrivit Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, statele membre au obligația de a garanta oricărei persoane cercetate îndeplinirea procedurii de citare și informare despre cercetarea judecătorească. Se conchide că soluția considerării comunicate a citației la împlinirea termenului legal arătat în cuprinsul textelor criticate reprezintă o ficțiune juridică, ce nu asigură, în realitate, citarea inculpatului, în ipotezele invocate în susținerea excepției. ...