Decizia CCR nr. 681/2017Punctul 10
Punctul 10
10. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate. În acest sens arată că ajutorul la trecerea în rezervă nu reprezintă un drept fundamental, legiuitorul fiind liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestuia. Din acest punct de vedere, soluția legislativă de a nu acorda sau de a nu aplica prevederile legale în discuție nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de previzibilitate, efectul produs fiind cert, în sensul neacordării dreptului. Ceea ce interesează este exigibilitatea dreptului, fiind cert că acesta nu se acordă pentru perioadele indicate. Problema existenței dreptului ține de interpretarea și aplicarea legii, iar existența jurisprudenței neunitare nu dovedește lipsa de previzibilitate a normelor. De altfel, această problemă a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16/2015, în sensul că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 vizează exercițiul dreptului, acesta fiind suspendat în perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010. Totodată, instanța de judecată amintește Decizia Curții Constituționale nr. 443 din 21 iunie 2016, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate referitoare la aceleași texte de lege criticate și în prezenta cauză. ...
Sursa oficială ↗