Decizia CCR nr. 643/2017Punctul 20
Punctul 20
20. Această diferență de regim juridic reprezintă însă opțiunea legiuitorului, care, în considerarea situațiilor diferite în care se află categoriile de persoane care au calitatea de martor în procesul penal și care sunt supuse unor grade diferite de pericol ca urmare a deținerii acestei calități, a reglementat un regim juridic de protecție diferit. Acest aspect nu este însă de natură a încălca principiul egalității în drepturi, întrucât, cu privire la acest principiu, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că egalitatea impusă de prevederile art. 16 din Constituție nu înseamnă uniformitate, acest principiu neinterzicând reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenței de situații (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, și Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). ...
Sursa oficială ↗