Decizia CCR nr. 656/2017Punctul 14

14. În aceste condiții, Curtea observă că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, apreciind asupra conținutului constitutiv al infracțiunii deduse judecății, în raport de actele și lucrările dosarului, au stabilit că infracțiunea de luare de mită, în modalitatea „pretinderii“, a fost săvârșită de inculpatul, autor al excepției, ca subiect activ al infracțiunii, în calitate de „persoană care exercită, permanent, cu remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice“ (funcționar privat), autorul excepției neavând calitatea prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv „persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public“ (funcționar asimilat funcționarului public). Așa încât, Curtea reține că, în speță, plasarea acestuia într-una dintre cele două categorii, respectiv „persoană care exercită, permanent, cu remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice“ (funcționar privat) ori „persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public“ (funcționar asimilat funcționarului public) determină întrunirea sau neîntrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală pentru infracțiunea de luare de mită, care prevede dispoziții distincte de incriminare a faptei comise de persoanele care se includ în fiecare dintre categoriile menționate. Aceasta în condițiile în care, în Codul penal anterior, nu se făcea o delimitare din perspectiva condițiilor de tipicitate ale faptelor de corupție legate de împrejurarea dacă funcționarul public sau privat primea, pretindea sau accepta mita în scopul încălcării sau nu a atribuțiilor sale de serviciu, însă, în art. 289 alin. (2) din Codul penal în vigoare se prevede expres că fapta funcționarului public asimilat, definit în art. 175 alin. (2) din Codul penal, constituie infracțiune doar dacă este comisă în legătură cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv cu „neîndeplinirea“, „întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale“ sau în legătură cu „efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri“. ...