Decizia CCR nr. 607/2017Punctul 7
Punctul 7
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, deoarece nu sunt corelate în mod concret cu prevederile Convenției penale privind corupția, ratificată prin Legea nr. 27/2002, și cu Convenția civilă asupra corupției, ratificată prin Legea nr. 147/2002, în ceea ce privește calitatea subiecților infracțiunii de cumpărare de influență prin eliminarea analogiilor cu infracțiunea de înșelăciune. Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, acestea din urmă făcând parte din dreptul intern, iar, potrivit art. 2 și art. 3 din Convenția penală privind corupția, prin corupție activă se înțelege promisiunea, oferirea sau darea cu intenție de către persoane, direct sau indirect, a unui folos necuvenit unui funcționar public, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii sau abținerii de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcției sale, iar prin corupție pasivă se înțelege solicitarea ori primirea cu intenție de către un funcționar public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale. ...
Sursa oficială ↗