Decizia CCR nr. 578/2017Punctul 13
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2007, au fost modificate valorile redevențelor pe care titularii de licențe sau de permise pentru activități miniere trebuie să le plătească autorității competente, în speță Agenția Națională pentru Resurse Minerale. Dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate prevăd că noile taxe și redevențe se aplică, de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență care a instituit noile valori, tuturor permiselor, licențelor și acordurilor petroliere, după caz, iar „titularii licențelor și autoritatea competentă încheie acte adiționale de stabilire a redevențelor“, astfel cum sunt reglementate prin actul normativ modificator. Din motivarea excepției de neconstituționalitate, rezultă că autorul acesteia este nemulțumit de modul în care Curtea de Conturi a înțeles să interpreteze textele de lege criticate, sub aspectul subiecților cărora acestea li se aplică. Astfel, prin Decizia nr. 18 din 31 mai 2013, a cărei anulare se solicită, de altfel, prin acțiunea în contencios administrativ în cursul soluționării căreia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, Curtea de Conturi a conchis că textele criticate se aplică nu doar licențelor încheiate după intrarea în vigoare a noii legi, ci și celor în curs de executare la acea dată. ...
Sursa oficială ↗