Decizia CCR nr. 572/2017Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia precizează că judecătorul învestit cu soluționarea cauzei trebuie să invoce din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc, cu toate că art. 644 din Codul de procedură civilă include în categoria participanților, alături de părți, și executorul judecătoresc. Arată că judecătorul de fond nu poate aprecia în mod direct și nemijlocit poziția procesuală pasivă a executorului judecătoresc pentru a-și putea forma convingerea, situație care creează o stare de dezavantaj pentru părțile care nu își pot argumenta în mod suficient observațiile pe care le consideră temeinice în susținerea intereselor lor procesuale. Autorul excepției arată că, în opinia sa, executorul judecătoresc are legitimitate procesuală pasivă în cadrul unei contestații la executare, indiferent de obiectul acesteia. Executorul judecătoresc este cel care, în activitatea sa din cursul procedurii de executare silită, întocmește mai multe acte de procedură, dintre care cele mai importante sunt actele de executare silită. Acestea pot profita ori dăuna exclusiv părților din cadrul raportului execuțional, creditorilor intervenienți ori terților. Susține că este firesc ca o contestație la executare să se soluționeze în contradictoriu cu toți participanții raportului execuțional. Consideră că ar trebui reglementat dreptul persoanei de a se adresa instanței de judecată atunci când este nemulțumită de actele efectuate de executorul judecătoresc. Susține că, neavând posibilitatea de a acționa în instanță împotriva executorului judecătoresc, dreptul la apărare îi este în întregime afectat. Arată că este inacceptabil ca persoana vătămată să nu poată stabili cadrul procesual. Susține că reglementarea cuprinsă în textele de lege criticate poate veni în contradicție cu principii fundamentale de drept, precum stricta legalitate a procesului penal, aflarea adevărului, oficialitatea procesului penal, rolul activ al organelor judiciare penale, nemijlocirea, garantarea dreptului la apărare, egalitatea persoanelor în fața legii, egalitatea armelor, echitatea procedurii. ...
Sursa oficială ↗