Decizia CCR nr. 555/2017Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se arată că, din interpretarea dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal raportate la prevederile alin. (4) al aceluiași text de lege, rezultă că tipicitatea - ca trăsătură esențială a infracțiunii - lipsește în ipoteza în care proxenetul a determinat, a înlesnit ori a obținut foloase patrimoniale din întreținerea de acte sexuale de către victima sa cu aceeași persoană. Consideră că impunerea cerinței ca actele sexuale să fie întreținute de către victima infracțiunii de proxenetism cu diferite persoane contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept și ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi raportat la art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală, astfel că sintagma „cu diferite persoane“ din cuprinsul dispozițiilor art. 213 alin. (4) din Codul penal este neconstituțională. Arată că, prin noul Cod penal, proxenetismul este reglementat ca o infracțiune contra persoanei, mai exact contra unei persoane vulnerabile, prin incriminare protejânduse libertatea persoanei care se prostituează. Referitor la condiția impusă de dispozițiile art. 213 alin. (4) din Codul penal - ca întreținerea de acte sexuale să aibă loc cu mai multe persoane -, consideră că cerința respectivă duce la lipsirea persoanelor vulnerabile de protecție în situații mult mai grave decât cele în care această protecție este acordată de către stat prin incriminarea faptei de proxenetism în forma actuală. Astfel, susține că nu există nicio rațiune pentru care fapta de a determina o persoană la întreținerea de acte sexuale cu doi clienți diferiți, în două rânduri, să fie infracțiune, iar fapta de a determina o persoană la întreținerea de sute de acte sexuale cu același client să nu fie infracțiune. Așadar, nu există nicio rațiune pentru care libertatea persoanei ce se prostituează să fie protejată în primul caz -- prin incriminarea proxenetismului -, dar nu și în cel de-al doilea caz, care este mult mai grav. Arată că legiuitorul a recunoscut statutul de persoane vulnerabile celor care practică relații sexuale în scopul obținerii de foloase patrimoniale. Prin urmare, incriminarea proxenetismului - care constituie mijlocul de protecție a acestor persoane - nu poate depinde de succesul pe care persoana exploatată îl are în întreținerea de acte sexuale. De asemenea, consideră că nereglementarea ca infracțiune a proxenetismului în cazul în care proxenetul furnizează unui singur client persoane cu care să întrețină relații sexuale evidențiază faptul că legiuitorul nu a luat măsuri pentru apărarea ordinii și siguranței publice în situații care pot fi mult mai grave decât acelea pentru care asemenea măsuri au fost luate, ducând la încurajarea unei anumite forme de proxenetism. Menționează că definiția practicării prostituției este preluată parțial din Codul penal din 1969, iar în doctrina creată sub imperiul vechiului cod s-a susținut că raporturile sexuale trebuie întreținute cu mai multe persoane, pentru a scoate, astfel, în evidență caracterul lor de mijloc obișnuit de procurare de venituri și pentru a nu se incrimina o anumită formă de concubinaj. Asemenea argumente sunt, însă, în neconcordanță cu scopul avut în vedere de legiuitor atunci când, prin noul Cod penal, a inclus proxenetismul în rândul infracțiunilor contra persoanei și a renunțat la condiția ca prin practicarea prostituției să se obțină mijloacele de existență. Subliniază că noul Cod penal a menținut cerința din vechiul cod - ca raporturile sexuale să fie practicate „cu diferite persoane“ -, deși a eliminat scopul cerinței, care era acela de a demonstra că, prin raporturile sexuale, persoana care practica prostituția își procura mijloacele de existență. Or, nu poate fi admisă păstrarea, în conținutul incriminării, a unui mijloc (cerința întreținerii de acte sexuale cu diferite persoane) care nu mai servește dovedirii niciunui scop (procurarea mijloacelor de existență). Mai mult, argumentul adus în doctrina anterioară, în sensul creării unor relații apropiate celor de concubinaj între persoana care practica prostituția și unicul său client, se referea strict la relația dintre aceste două persoane, iar nu la situația proxenetului, astfel că nu există nicio rațiune ca, sub imperiul noului Cod penal, dezvoltarea unor asemenea relații să ducă la exonerarea de răspundere penală a proxenetului. În fine, menționează că examinarea definițiilor date prostituției în diverse sisteme de drept arată că aceasta este înțeleasă ca practicarea de acte sexuale în schimbul unor sume de bani, fără a exista vreo referire la numărul de clienți. ...